Dincolo de bijuterii, parfumuri sau haine scumpe, darurile culinare sunt apreciate de către persoanele apropiate pentru că fiecare înghițitură te poartă mai aproape de fericirea pură. Până la urmă, cine nu iubește mâncarea?! Pentru a putea alege un cadou în ton cu preferințele celui care urmează să-l primească, descoperă ce anume îi stârnește pofta: să fie un desert bun, preparate sofisticate din carne sau poate o băutură aparte? Mixează-le și obține darul potrivit nevoilor tale.

Orientează-te pornind de la câteva idei de cadouri delicioase pe care le poți oferi la următoarea ocazie specială.

 

Ciocolată - Fină, intensă și dulce, ciocolata poate fi un dar potrivit pentru firile romantice. O poți găsi sub formă de bomboane într-o cutie dichisită, cu arome diferite, astfel încât să transformi degustarea într-un ritual al descoperirii. Praline, trufe sau căpșuni afundate în ciocolată de calitate, toate reprezintă variante pentru iubitorii dulciurilor ce merg de minune cuprinse într-o cutie cadou. Nici cei mici nu sunt uitați, cadourile pentru copii cu dulciuri fiind cele care le aduc zâmbetul pe buze prichindeilor. Ouă de ciocolată, biscuiți, napolitane sau jeleuri, important este să conțină măcar puțin din ingredientul fericirii cu care să se mozolească până la finalul cutiei.

 

Cafea - Iubitorii aromei ce îți dă trezirea dimineața se vor bucura de un cadou în această temă. De preferat sunt acele pungi cu boabe proaspăt râșnite, originare din diferite colțuri ale lumii, care îi vor îmbogăți paleta de gusturi primitorului. O cană simpatică alături sau poate o râșniță specială și cadoul este gata.

 

Ceai - Dacă persoana care urmează să primească darul este îndrăgostită de lectură și de serile răcoroase în compania unei căni cu ceai aromat, atunci optează pentru un mix de ierburi ce promit să aducă mai multă căldură în anotimpul rece. Frumos aranjate într-o cutie de lemn, vor servi drept bun partener în serile relaxante, petrecute pe canapea, sub o pătură moale.

 

Băuturi speciale - Un cadou aparte pentru o persoană rafinată trebuie să conțină neapărat o sticlă de whiskey sau lichior. Băuturile reprezentative, care emană eleganță merg oferite sub formă de cutie cadou, împreună cu o ciocolată premium sau un mix de praline belgiene. Domnii vor aprecia mărcile renumite de whiskey, ce oferă un gust aparte al cerealelor distilate, în timp ce doamnele se vor relaxa cu un pahar dulce de lichior la final de zi. 

 

Jamon - Dacă ai fost măcar o dată în ținutul spaniol, ai descoperit în magazine acele bucăți imense de jambon, ce par să hrănească o familie întreagă. Cei care sunt mari admiratori ai cărnurilor se vor delecta cu gustul afumat, descoperit cu fiecare felie subțire de șuncă. Alături de suportul special și de cuțitul specific, cadoul tău va bucura papilele gustative ale celui ce urmează să îl primească în dar și va uimi în primul rând prin dimensiune. Cu siguranță te vei face remarcat. 

 

Murături - Deși poate părea ciudat să oferi conserve drept cadou, te asigurăm că vei avea succes cu ele în fața unui gurmand. Numai bune de stivuit în cămară, borcanele cu legume inedite, murate, vor fi un deliciu pentru mesele petrecute în familie. Alege unele autentice, preparate după rețete tradiționale și nu te opri la banalii castraveți sau la cunoscutele gogonele, ci optează pentru conopidă, dovlecel, sfeclă sau pepene. Un ambalaj simpatic și un coș de rafie pentru a întări doza de tradițional și darul este gata de savurat.

 

Vin -  În cazul sărbătorilor tradiționale, poți oferi o sticlă de vin alături de câteva produse autentice românești precum cozonacul sau mierea, cuprinse in cosurile cadou corporate de Craciun sau Pasti. Ce ai zice însă dacă ai oferi un cufăr cu vinuri de diferite sortimente, din colțuri diferite de lume? Cu siguranță fiecare sticlă va avea povești de spus, iar cadoul se va transforma într-o călătorie prin podgorii renumite. 

 

Brânzeturi - Acolo unde se află vinuri scumpe încap și platourile speciale cu brânzeturi alese. Cremoase sau mai consistente, cu gusturi fine sau mai înțepătoare, selecțiile de brânzeturi franțuzești sunt un dar aparte pentru cei care știu să aprecieze aromele nobile. Poți adăuga pachetului tău și un cuțit special pentru feliat pentru ca cel care îl primește să se simtă cu adevărat într-o călătorie în Franța la propria masă.

 

Prăjituri - Tortul preferat sau un platou încărcat de prăjituri inedite vor face deliciul unui împătimit al deserturilor. De la mini-prăjituri, cheesecake-uri, tarte sau bezele, orice are un conținut ridicat de zahăr, conține și frișcă, ciocolată sau fructe proaspete va aduce bucurie pe chip. 

 

Cadouri corporate - Îți dorești să îți surprinzi angajații, colaboratorii sau partenerii de afaceri cu un cadou special? Varianta perfectă pentru tine sunt coșurile de cadouri corporate. Numai bune căci se încadrează într-un buget stabilit de tine, acestea pot conține atât sticle de vin sau șampanie, bomboane de ciocolată ori preparate tradiționale precum cozonacul și sunt atent ambalate în cutii speciale, care dau o notă de rafinament darului tău.  

 

Oferite din suflet, cadourile perfecte conțin neapărat și ceva bun, de mâncare, căci nu oferă doar un preparat pentru degustare, ci îți pun la dispoziție un bilet de călătorie în lumea fascinantă a gusturilor. Și cine nu ar aprecia o călătorie culinară începută în propria bucătărie?!