Nu este astfel de mirare că pe întregul mapamond evoluția restaurantelor este una fascinantă. Unele mizează pe locul în care sunt construite, altele pe prezentarea mâncărurilor sau prepararea lor chiar în fața clienților, iar per total experiența clienților este din ce în ce mai desăvârșită. Cele care conving însă, sunt cele ce au obținut rezultate remarcabile în ultimii ani și, desigur, cât mai multe stele Michelin. Dacă anul 2020 este unul în care ai de gând să călătorești, iată cum arată un top 5 al celor mai bune restaurante din lume.

 

  1. Restaurantul Mirazur. Este un restaurant din orășelul Menton, Franța, care combină preparatele delicioase cu un decor idilic. După ce te așezi la masă, poți admira deopotrivă muntele, marea și o floră luxuriantă. Partea frumoasă este că multe dintre preparatele de aici sunt produse în propriile grădini, ceea ce oferă control total asupra calității mâncărurilor și asupra gustului. Responsabil de preparate este Mauro Colagreco, un chef care a reușit să combine cu succes bucătăria italiană cu cea argentiniană.

  2. Restaurantul Noma. Este un restaurant premiat, care confirmă prin cele două stele Michelin pe care le afișează cu mândrie. Situat în Copenhaga, este recunoscut pentru interpretările inedite pe care le propune în bucătăria nordică. Responsabil de artă din farfurii este bucătarul-șef Rene Redzepi, expert în preparate obținute prin fermentație și deshidratare. Deschis în 2003, restaurantul a reușit să câștige mai mulți ani la rând titlul de cel mai bun restaurant din lume.

  3. Restaurantul Ambra de la cazinoul MGMGrand din Las Vegas. Calitatea foarte bună a serviciilor din cazinouri este bine cunoscută. Majoritatea operatorilor de jocuri de noroc ce își desfășoară activitatea offline mizează pe servicii de lux, aspect care a propulsat restaurantul Ambra în topul celor mai bune restaurante din lume. Dacă te pasionează experiențele culinare, merită din plin să încerci preparatele italiene din acest loc. În cadrul concurenței dintre cazinourile tradiționale offline și cele online, preparatele excelente din cazinourile de lux reprezintă un avantaj major de partea acestora. De cealaltă parte, operatorii de online casino vin și ei cu o serie de avantaje precum confortul propriei case, lipsa cheltuielilor de deplasare, discreție totală și numeroase promoții sau bonusuri, astfel că fiecare jucător are astăzi de ales între cele două variante de cazinouri - terestre și pe internet. Numărul operatorilor de gambing online licențiați ONJN în România este de 24 la nivelul anului 2020, iar cazinouri terestre de lux există în mai toate orașele mari.

  4. Asador Etxebarri. Este un restaurant inedit, ale cărui preparate sunt realizate în exclusivitate pe grătar. Aromele sunt date de tipul de lemn folosit. Dacă vrei să te bucuri de preparatele lui Victor Arguinzonis (bucătarul șef al restaurantului), va trebui să îți rezervi din timp un loc, în condițiile în care pot fi serviți doar 30 de oameni în același timp.

  5. Stairereck. Este unul dintre restaurantele tradiționale care a trecut testul timpului și s-a transformat într-o adevărată atracție a Austriei pentru cei care doresc să experimenteze mai mult decât un simplu snițel vienez. Situat în Viena, acest restaurant a rezistat de-a lungul a mai multe generații datorită simplității cu care sunt preparate mâncărurile. Produsele prime cu care se gătește sunt însă de cea mai bună calitate însă, iar acest lucru se simte din plin. Responsabil pentru faptul că restaurantul se află pe lista cu cele mai bune restaurante din lume este chef Heinz Reitbauer.

 

  Restaurante excelente există în toată lumea, o listă foarte relevantă cu acestea fiind construită de către cei de la theworld50best.com. Atunci când călătorești este bine, așadar, să ai în vedere experiențele culinare și să încerci cele mai interesante restaurante locale. Este posibil ca nota de plată să fie destul de mare, însă în cele mai multe cazuri vei acumula experiențe memorabile.