Din 2011 pana acum numarul restaurantelor care au primit stele din partea renumitului ghid culinar a crescut cu aproape jumatate (de la 57 la 76) si s-a dublat de la lansarea editiei new-yorkeze, de acum zece ani (39 de restaurante pe atunci).

In partea de sus a listei de restaurante 'instelate' nu s-a produs nici o schimbare, aceleasi sase restaurante fiind beneficiarele unui numar de trei stele acordate de ghidul Michelin. Trei dintre ele fac parte din elita de zece ani: Jean-Georges, Le Bernardin si Per Se, mentioneaza AFP.

La nivelul urmator, singura noutate din editia pe 2016 a ghidului este acordarea a inca unei stele restaurantului The Modern, situat in interiorul Muzeului de Arta Moderna (MoMA), ridicand la zece numarul restaurantelor de doua stele din New York.

"Sub conducerea lui Avram Bissell, restaurantul The Modern a prezentat o bucatarie creativa si contemporana completata de arome vibrante si noi", a comentat ghidul Michelin intr-un comunicat.

Miscarile sunt mult mai numeroase in randul restaurantelor cu o stea, cu nu mai putin de zece intrari, remarca AFP.

Intre acestea se numara doua restaurante din Brooklyn, devenit cartierul cel mai la moda din New York. In primul rand, restaurantul Finch, nepretentios atat prin decor cat si prin preturi, care serveste preparate din bucataria americana de sezon, iar apoi restaurantul Semilla, cu bucatarie vegetariana, situat in cartierul Williamsburg.

Intr-un deceniu, aceasta parte veche a orasului, candva industriala, situata in nordul Brooklyn-ului a fost transformata iar acum aici se afla nu mai putin de cinci restaurante creditate cu o stea Michelin