Citeste si cum a gatit Ana in ziua 5, supa Vichyssoise a la Julia Child

Astazi m-am hotarat sa gatesc ca in desene animate. Cei care au vazut filmul produs de studiourile Disney, isi amintesc cu siguranta scena in care soricelul Remy il cucereste pe criticul culinar Anton Ego cu un ratatouille. Socat in prima faza de simplitatea mancarii pe care o primeste intr-un restaurant de fita, de indata ce gusta prima inghititura porneste intr-o calatorie in timp, pana in anii copilariei. Pe vremea aceea, o cratita de ratatouille aduna intreaga familie la masa. Daca nu ati vazut filmul, gasiti aici scena

Tot in anii copilariei ma trimite si pe mine dar imaginile din mintea mea sunt un pic mai haioase. Mama nu gatea dupa retete frantuzesti astfel ca, ratatoille-ul copilariei mele era ghiveciul. Imi amintesc cu mare drag cum stateam la masa cu surorile mele si chipul mamei care se chinuia sa ne convinga sa mancam. Noi strambam din nas si nu stiam cum sa scapam. Uram legumele iar faza aia in care parintii iti spun cat de sanatoase sunt, nu avea cum sa tina la un copil de cativa ani.

Intre timp lucrurile s-au schimbat radical iar ghiveciul asta a la Julia Child e magnific :)

Haideti sa vedem cum arata lista de ingrediente pentru aceasta reteta:

  • 1 vanata mai mare
  • 2 dovlecei
  • 2 cepe medii
  • 2 buc ardei gras verde
  • 2 catei usturoi
  • 300 gr rosii
  • patrunjel
  • ulei de masline
  • sare si piper

Metoda de preparare:

Pas 1: se spala si se curata vinata si dovleceii; se taie fasii de cca 4 cm lungime si 1 cm grosime (daca vreti sa iasa ca in film, le taiati rondele); se pun intr-un castron, se presara un praf de sare peste ele si se lasa la scurs cca 30 de minute; inainte de a folosi legumele le mai puteti scurge pe cateva prosoape de hartie;

Pas 2: intr-o tigaie mare (sau wok) se pun 4 linguri de ulei si se pun dovleceii la prajit. Se lasa pana cand dovleceii incep sa se rumeneasca; in acelasi fel se procedeaza si cu vinetele; se pun deoparte intr-un castron;

Pas 3: se taie marunt ceapa si ardeii si se calesc intr-o tigaie la foc mediu; se lasa pana ceapa devine galbuie si se adauga usturoiul tocat marunt; se asezoneaza cu sare si piper;

Pas 4: rosiile se decojesc si se taie bucati mai mari; se adauga peste ceapa; se presara din nou sare si piper si se mai lasa pe foc pana ce sucul de rosii se evapora aproape complet;

Pas 5: Intr-un vas termorezistent se aseaza, ca la musaca, un strat de rosii cu ceapa, urmat de unul de vinete si dovlecei si inca unul de patrunjel; se repeta procesul si se acopera totul cu un ultim strat de sos de rosii;

Pas 6: se acopera vasul si se lasa la cuptor pentru cca 10 minute; dupa cele 10 minute, se indeparteaza capacul vasului si se mai lasa la cuptor pentru inca 15-20 de minute, pentru a se mai evapora din sosul format; din cand in cand, agitati vasul pentru a evita lipirea legumelor;

Lasati cateva minute la racit si puneti-va o portie mai mare decat ati fi tentati sa o faceti :). Este absolut senzational preparatul asta.

Bon Appetit!

Gateste si tu ceva inspirat de Julia Child si poti castiga unul dintre cele doua pachete “Mastering the Art of French Cooking”, oferite de Books Express. Vezi aici cum poti participa la concurs.