Trebuie sa tii cont de trei secrete pentru ca bauturile tale sa aiba efect de afrodiziac. In primul rand trebuie sa fie atragatoare, stralucitoare si la moda. In al doilea rand, trebuie sa contina ingrediente care sa incite papilele gustative. Si nu in ultimul rand numele trebuie sa sugereze pasiunea. Am gasit pe site-ul Epicurious.com cinci bauturi care sa se potriveasca perfect descrierii.

Cocktail “Sarut cu merisoare”

Votca si merisoarele sunt o pereche des intalnita in cocktailuri. In aceasta bautura sucul de portocale taie din asprimea merisoarelor, iar Amaretto adauga o nota dulce de migdale.

Ingrediente (pentru 8 bauturi):

  • 450ml suc de merisoare
  • 225ml votca
  • 110ml Amaretto
  • 3 linguri suc proaspat de portocale
  • cuburi de gheata
  • felii de clementina

Amesteca sucul de merisoare, votca, Amaretto si sucul de portocale intr-un shaker cu multa gheata.

Strecoara in pahare de Martini si decoreaza cu felii de clementina.

Cocktail “Dragoste la prima vedere”

In acest cocktail vei folosi celebrul Aperol italian (un digestiv obtinut dintr-o infuzie de ierburi aromatice, radacini si citrice). De la aceasta bautura cocktailul va imprumuta o aroma provocatoare si un gust usor amar. In functie de preferinte ii poti adauga mai mult sau mai putin zahar. Daca il servesti cu multa gheata va fi un cocktail mai putin tare. Este ideal ca aperitiv inainte de masa.

Ingrediente (pentru 2 bauturi):

  • fulgi de gheata
  • 110ml Aperol
  • 6 linguri rom alb
  • 2 lingurite suc proaspat de lamaie
  • 2 lingurite de zahar
  • coaja de lamaie pentru decor

Umple doua pahare inalte de cocktail cu fulgi de gheata. Amesteca Aperol cu romul alb, sucul de lamaie si zahar, pana cand zaharul se dizolva. Toarna in cantitati egale peste gheata din pahare.

Cocktail Fever

Acest cocktail combina cateva arome ispititoare si exotice. Are in compozitie si Doubonet Rouge – o bautura aperitiv frantuzeasca facuta din vin, ierburi aromatice si condimente.

Ingrediente (pentru 2 bauturi):

  • 6 linguri gin
  • 2 linguri vermut sec
  • 1 lingurita Dubonnet Rouge
  • ½ lingurita lichior de anason
  • optional: felii de lamaie pentru decor

Pune intr-un shaker gheta pana la jumatate. Adauga ingredientele si agita bine. Strecoara bautura in pahare Martini racite la frigider.

Cocktail French 75 cu portocale rosii

Cocktailurile pe baza de sampanie sunt intotdeauna apreciate. Aciditatea lor este un stimulent al bunei dispozitii pentru ca bauturile carbonatate ajung in fluxul sangvin mai repede decat suratele lor fara bule. Il poti servi langa o cina romantica sau a doua zi la brunch.

Ingrediente (pentru 12 bauturi):

  • 3 portocale rosii mari
  • 350ml gin
  • 2 linguri zahar
  • ½ lingurita bitter
  • 2 sticle (750ml) sampanie rece

Pastreaza una dintre portocale pentru decor. O vei taia in felii subtiri.

Curata cu un cutit coaja si membrana alba a celorlalte doua portocale si taie-le in bucati mari. Pune totul intr-un bol unde sa mixezi cu blenderul. Adauga ginul, zaharul si bitterul si apoi strecoara printr-o sita deasa amestecul. Pune la frigider timp de 4 ore.

Toarna din amestecul cu gin cate 2 linguri in fiecare pahar, completeaza cu sampanie si decoreaza cu o felie de portocala.

Cocktail “Dulce ca mierea”

Are arome florale de lavanda si un gust placut de la siropul facut cu miere. Este un cocktail potrivit in doi sau pentru petreceri mai mari. Cu siguranta va uimi prin echilibrul perfect intre ingrediente.

Ingrediente (pentru 2 bauturi):

  • 60ml apa calda
  • 1 lingurita flori de lavanda uscate
  • 85g miere
  • 6 linguri gin
  • 2 linguri suc de lamaie

Amesteca florile de lavanda cu apa calda intr-un bol. Lasa-le asa cateva minute, apoi adauga mierea. Amesteca pana se dizolva si strecoara intr-un alt bol.

Intr-un shaker cu gheata, pune 3 linguri din siropul de miere si lavanda, ginul si sucul de lamaie. Agita bine si strecoara in doua pahare de Martini reci.

Surse retete si fotografii: Epicurious.com