Dupa diferitele proiecte in care a fost implicat de-a lungul timpului si in care a promovat in permanenta un stil de viata sanatos, Chef Hadean vine cu inca o surpriza inedita, care are drept scop, promovarea bucatariei romanesti, pe plan national si international.

Pentru a colecta toate informatiile necesare, Adrian Hadean a pornit inca din luna iunie a acestui an intr-un tur al Romaniei in care a inceput sa filmeze si sa fotografieze preparatele descoperite. Pana in momentul de fata, el a strabatut tinuturile Transilvaniei, Maramuresului, Dobrogei si Delta Dunarii, pe lista urmand la rand Moldova si Bucovina.

MasterChef incepe LUNI 20:30 NUMAI la Pro TV. Prinde gustul competiei!

Aplicatia va avea versiune atat pentru Android, cat si pentru iOS, va fi cel putin bilingva si va contine text, foto, video si o componenta interactiva in care utilizatorii vor putea incarca informatii relevante si utile. Ea va putea fi descarcata gratuit si se doreste a fi un partener de drum util pentru strainii care, astfel, vor putea descoperi adevarata fata a Romaniei cu toate aspectele ei pozitive de care ne putem mandri.

“Nu stiu de ce ne-am obisnuit sa vedem doar ce nu avem. Sigur, ne lipsesc multe si e nevoie sa facem corectii intr-o multime de privinte, dar cred ca ne crestem sansele de reusita si progres daca incepem sa ne vorbim tara de bine, daca iesim din carapace, daca renuntam la timiditate ori defetism, daca incepem sa ne iubim valorile”, a mentionat Adrian Hadean.