Timp preparare:
< 1h
Dificultate:
usor
Bucatarie:
Internationala
Halloween-ul se apropie si odata cu el vine si perioada anului in care copiii sunt entuziasmati, atat de sansa de a deveni supereroi sau personajele lor preferate, dar mai ales de dulciurile primite de peste tot. Daca esti parinte, e o perioada destul de delicata: nu vrei sa ii spui copilului „nu” legat de dulciurile creative din perioada aceasta, dar nici nu vrei sa ii dai prea mult zahar, sau ingrediente daunatoare. Vestea buna e ca exista retete de Halloween care sunt si creative si sanatoase, cum ar fi Ceaunul Vrajitoarei, sau o colorata supa crema de mazare cu bacon.
Metoda de preparare
Incalzeste uleiul intr-o oala antiaderenta. Caleste putin ceapa, la foc mic, pana devine transparenta. Caleste apoi si usturoiul impreuna cu aceasta. Adauga o parte din mazare si supa de legume si lasa-le sa fiarba impreuna timp de 10 – 12 minute, la foc mic. Pastreaza cateva boabe de mazare (o lingura), pentru design-ul final: bucatelele verzi din ceaunul vrajitoarei.
 
In timp ce supa fierbe, prajeste bacon-ul pana cand devine crocant.
 
Dupa ce supa se racoreste putin, toarn-o in blender si paseaz-o pana cand capata consistenta dorita – o crema mai mult sau mai putin groasa. Pune-o din nou in oala si adauga pentru inca doua minute boabele de mazare pe care le-ai pus deoparte mai devreme. 
In timp ce fierbe, condimenteaza cu sare si piper dupa gust si adauga lingura de unt. 
 
Taie bacon-ul in bucatele mici si adauga-l in farfuria cu supa crema. 
 
Pofta buna!
Raluca