Timp preparare:
< 30 min
Dificultate:
usor
Bucatarie:
Vietnameza

Incearca un aperitiv cu care vei da gata pe toata lumea. Un pic diferite de pachetele de primavara chinezesti, rulourile vietnameze folosesc aceleasi foi de orez, dar spre deosebire de pachetele acestea nu se rumenesc la cuptor. Amestecul exotic cu creveti si pui poate fi inlocuit si cu vita, tofu, ciupercute sau somon.

Metoda de preparare

Fierbe crevetii in apa clocotind timp de 3 -4 minute pana cand capata o culoare rozalie. Scurge-i intr-o strecuratoare si lasa-i sa se raceasca. Intre timp, fierbe si taieteii chinezesti, scurge-i si lasa-i sa se raceasca.

Toate ingredinetele trebuie sa fie reci. Asa ca poti sa prepari rulourile cu carne de pui fiarta cu o zi inainte. Taie bucatelele de carne in fasii lungi. La fel si crevetii, dupa ce s-au racit.

Legumele se spala bine si se usuca. Castravetele se taie in fasii cat mai subtiri, iar verdeturile se toaca marunt. Pune fiecare ingredient intr-un bol separat si pregateste-te de partea cea mai dificila: rularea foilor de orez.

Intr-un bol mare pune apa fierbinte si scufunda in ea timp 10-15 secunde o foaie de orez. Pune-o apoi intinsa pe blatul de lucru si indeparteaza, cu grija, excesul de apa cu un prosop. In centrul ei pune pe rand cate un strat subtire din fiecare ingredinet: pui, creveti, castravete, verdeturi. Se aduce partea inferioara a foii deasupra umpluturii, apoi se acopera cu una dintre partile laterale, apoi cu cealalta. Se infasoara totul in restul de foaie, intr-un rulou strans bine.

Repeta procedeul pentru toate rulourile.

Serveste-le cu sos Hoisin combinat cu alunele tocate marunt.