Inlocuirea carnii rosii cu proteine mai sanatoase, precum oua, nuci si peste, poate contribui la o viata mai lunga, se arata intr-un nou studiu publicat in British Medical Journal (BMJ) de o echipa de cercetatori care a analizat obiceiurile alimentare a peste 81.000 de persoane din Statele Unite. 

Participantilor la studiu li s-a solicitat sa estimeze cantitatile consumate din diferite tipuri de alimente in ultimii opt ani, inclusiv carne rosie si carne procesata (sunca, hot-dog sau bacon), nuci, peste, oua, cereale integrale, legume si preparate din pui sau curcan fara piele. 

Rezultatele au demonstrat ca persoanele care au crescut consumul de carne rosie si mezeluri cu cel putin o jumatate de portie pe zi au prezentat un risc mai mare cu 10% de deces in urmatorii opt ani. 

Doar in cazul consumului de mezeluri cresterea riscului a fost de 13%, iar in ceea ce priveste carnea rosie riscul constatat a fost de 9%. 

Potrivit echipei de cercetatori, o jumatate de portie echivaleaza cu 42,5 grame de carne rosie, o felie de bacon (6,5 grame), o jumatate de hot-dog (22,5 grame) sau 14 grame de carnati. 

Cercetatorii au descoperit ca persoanele care au redus aportul de carne rosie si mezeluri si au consumat mai multe alimente sanatoase, precum oua, pui ori peste au sanse sa traiasca mai mult. 

Reducerea consumului de carne rosie si mezeluri si cresterea simultana a aportului de nuci a condus la o scadere cu 19% a riscului de deces in urmatorii opt ani. 

Inlocuirea portiei zilnice de carne rosie sau procesata cu peste a redus riscul cu 17%, si cu 12% sau 10% in cazul unui aport sporit de cereale integrale, respectiv carne de pui fara piele. 

Inlocuirea carnii rosii si mezelurilor cu legume si leguminoase a redus posibilitatea de deces prematur cu 10%, respectiv 6%, iar in cazul oualor riscul a scazut cu 8%. 

Studii anterioare au demonstrat ca alimentatia bogata in carne rosie si procesata este asociata cu cresterea riscului de diabet de tip 2, boli de inima si cancer colorectal. 

''Aceasta asociere cu mortalitatea a fost observata in cazul cresterii consumului de carne procesata si neprocesata, insa a fost mai pregnanta in cazul celei procesate. O scadere a consumului total de carne rosie si cresterea simultana a aportului de nuci, peste, pui fara piele, lactate, oua, cereale integrale sau vegetale, de-a lungul a opt ani, a fost asociata cu reducerea riscului de deces in urmatorii opt ani'', a indicat echipa de cercetatori din Statele Unite si China. 

''Acest studiu subliniaza dovezile potrivit carora consumul de carne rosie sau procesata creste riscul de cancer. Cunoastem faptul ca alegerile oamenilor sunt determinate de mediul in care acestia traiesc, de aceea facem apel la Guvern sa faca un pas indraznet si sa introduca politici, precum subventii la alimente mai sanatoase cum ar fi fructele si legumele, care ajuta la adoptarea unor alegeri mai sanatoase pentru un mediu mai sanatos'', a declarat doctor Giota Mitrou, director de cercetare in cadrul World Cancer Research Fund. ''Recomandam maximum trei portii de carne rosie pe saptamana (...) si cat mai putina carne procesata sau deloc'', a adaugat specialista.