Cand iti setezi drept obiectiv “sa dai jos burta”, primul pas pe care trebuie sa il faci este sa identifici cauza/cauzele aspectului marit si neplacut al abdomenului.

“Burta” poate fi un simptom al unui tranzit intestinal lent, al unei digestii defectuoase (ex. balonarile), a retentiei de apa sau poate fi, pur si simplu, din cauza depozitelor de grasimi viscerale si/sau corporale.

In cazul unui tranzit intestinal lent, recomandarea mea este efectuarea unei cure de detox si alcatuirea meniului, in urmatoarea perioada, intr-o proportie mare din alimente lichide, usor de digerat si cat mai putine alimente solide, precum carnea de vita. In plus, ar ajuta si un aport optim de lichide (undeva la 2 litri pe zi, dar cantitatea poate varia in functie de necesitatile fiecarei persoane) si impartirea hranei de peste zi in mese mici si dese.

In cazul digestiei deficitare, prima recomandare este combinarea corecta a alimentelor. La o singura masa ideal ar fi sa nu combinam mai multe de 2 grupe de alimente si niciodata sa nu punem in aceeasi farfurie carbohidratii simpli (se gasesc in paine, paste, taitei, cartofi, orez) cu proteina de origine animala precum carnea, organele, oua, branzeturi si lactate. Singura exceptie de la aceasta regula o face carnea de peste care in combinatie cu orezul, dau o masa rezonabila pentru sistemul digestiv. A doua mea recomandare pentru cei care au o digestie greoaie este consumul de fructe enzimatice precum kiwi, papaya, ananas.

Retentia de apa este destul de usor de combatut cu o alimentatie saraca in sare si carbohidrati, la care se adauga un aport optim de lichide. Asadar, alcatuiti-va alimentatia, pentru o perioada, din carne, peste, lactate, legume, verdeturi, fructe, nuci si seminte. In schimb, reduceti consumul, sau chiar excludeti din alimentatie, produsele de patiserie, painea, pastele, orice aliment care contine zahar si/sau fainuri, sucuri carbogazoase. In cateva zile e posibil sa vedeti 1-3 kilograme in minus pe cantar, care reprezinta excesul de apa eliminat din tesuturi.

Totusi, este foarte posibil ca mare parte a burtii sa reprezinte grasimea dintre organe si grasime corporala, caz in care ‘burta’ se va da jos odata cu restul grasimii de pe intregul corp. Pana in acest moment, slabirea localizata ramane un mit, felul in care care sunt atat repartizate initial, cat si ordinea in care sunt arse depozitele de grasimi fiind stabilita genetic.

Cum slabesti?
Primul principiu pe care ar trebui sa ne bazam este ca nu exista slabire localizata. Intr-adevar, in functie de mai multi factori, printre care factorul genetic este cel mai important, grasimea este distribuita diferit de la o persoana la alta.

Grasimea de pe burta se da jos ca si grasimea din orice alta zona a corpului si anume printr-o alimentatie curata si bogata in nutrienti si un nivel de activitatea mediu sau mediu spre ridicat. Intotdeauna scopul trebuie sa fie arderea grasimii in exces si nu arderea grasimii dintr-o parte sau alta a corpului. Corpul este un mecanism complex si inteligent care stie cu siguranta care e grasimea care trebuie arsa, atata vreme cat ii dai instrumentele necesare pentru indeplinirea acestui obiectiv.

Spor la slabit!

Valentin Vasile este antrenor personal si expert in nutritie. Este autorul cartii "Stil de viata, nu dieta" si creatorul conceptului Limitless Workout – un program complet de remodelare corporala care include atat un program de antrenament, cat si unul de alimentatie pentru accelerarea metabolismului.