Pe de-o parte carnea rosie (vita, porc sau miel) are nenumarate beneficii nutritionale. Contine proteine, fier, zinc, vitamina B12 si seleniu. Pe de alta parte, este o sursa de grasimi saturate, considerate nesanatoase. Sunt doar doua dintre pareri puse in balanta, dar sunt nenumarate opinii pro sau contra consumului de carne rosie. Cele mai puternice sunt legate de efectele pe care aceasta le are asupra sanatatii.

Pentru cei care sunt PRO:

  • Carnea rosie poate proteja inima

Este ceea ce sustine si cercetatorul Michael Roussell in Jurnalul American de Nutritie, in ianuarie 2012. Studiul realizat de el a implicat 36 de persoane cu un nivel ridicat al colesterolului, care au incercat o dieta bazata pe fructe, legume, cereale integrale si maxim 150g de carne de vita slaba pe zi. Surpriza a fost scaderea colesterolului rau (LDL) cu 10 procente in cazul lor. In plus, si nivelul trigliceridelor (grasimile din organism) a scazut. Roussell e de parere ca rezultatele bune se datoreaza grasimilor pe care le contine carnea de vita. Mai exact, acidul stearic – o grasime saturata si acidul oleic – o grasime monostaurata care se afla si in uleiul de masline. Ambele au proprietati dovedite de a imbunatati nivelul colesterolului.

  • Carnea rosie combate depresia

Cateva bucatele de carne de miel sau de vita pe zi iti pot garanta starea de bine. O arata un studiu australian al Facultatii de Medicina de la Universitatea Deakin, in care cercetatorii au constatat ca femeile care au consumat intre 30 si 60 de grame de carne de vita sau miel pe zi aveau un risc mai mic de a suferi de depresii sau anxietate comparativ cu cele care nu consumau astfel de carnuri. Una din explicatii ar putea fi faptul ca in Australia, atat vitele cat si oile sunt hranite numai cu iarba, ceea ce inseamna ca au o carne bogata in acizi grasi Omega 3, care protejeaza impotriva depresiilor.

Pentru cei care sunt CONTRA:

  • Carnea rosie este periculoasa si creste riscul de deces

Studiul pe care se bazeaza cei care sustin asta a fost realizat in martie 2012 la Harvard. Cercetarea a descoperit ca o singura portie de 85g de carne rosie pe zi creste riscul de deces cu 13%. Daca portia de carne reprezinta carne rosie procesata (sunca, hot dog), atunci riscul de deces ajunge la 20%. Motivul ar fi grasimile pe care le contine carnea rosie.

  • Carnea rosie creste riscul de cancer

Multi dintre noi cred ca daca frigem carnea rosie pe gratar sau la grill vom avea o portie de mancare mai sanatoasa, doar pentru ca nu adaugam alte grasimi. Partea proasta este ca grasimile pe care le contin aceste carnuri se topesc in timp ce sunt puse pe foc si odata arse de carbunii incinsi vor elibera amine heterociclice care se vor impregna inapoi in carnuri. Aceste substante au potential cancerigen.

Daca esti un fan inrait al carnurilor rosii si nu poti renunta la ele, prima schimbare pe care ar trebui sa o faci este sa reduci cantitatea lor. Moderatia este de preferat, iar 200 de grame de carne rosie pe saptamana poate fi considerata o cantitate sanatoasa. Si mai e un secret. Cauta bucati de carne cu mai multa fibra decat grasime, oricat de tentante ti s-ar parea costitele la gratar.

Sursa: EatingWell Magazine