Din pacate, de foarte multe ori, legumele sunt neglijate la prima masa a zilei, dar sunt cateva trucuri pe care le poti folosi pentru a le consuma in cantitati mai mari. Vezi mai jos cele 5 sfaturi pentru a pregati un mic dejun bogat in legume.

 

Inlocuieste cartofii cu alte legume

Ti-a fost vreodata pofta de crochete cu cartofi sau tortilla de patatas (omleta spaniola cu cartofi) la micul dejun? Ambele sunt delicioase, dar nu tocmai sanatoase. Sunt destule legume pe care le poti folosi pentru a inlocui cartofii din aceste retete, precum napi, sfecla sau telina.

 

Mananca o salata la micul dejun

Nu exista nicio regula conform careia salatele ar trebui sa fie mancate doar la pranz asa ca le poti transforma oricand intr-un mic dejun delicios, mai ales cand afara e cald sau frigiderul tau e plin cu legume. In plus, poti adauga oricand un ou posat sau un ou fiert moale pentru a da salatei o tenta de mic dejun. 

 

Inlocuieste painea prajita cu legume

Este chiar recomandat sa iti incepi ziua cu legume, iar cea mai usoara metoda este sa le sotezi in tigaie si sa le servesti in loc de paine prajita, cu oua, branzeturi sau mezeluri. Poti adauga putin bacon sau usturoi pentru un plus de aroma, iar timpul de gatire este minim. 

 

Transforma clatitele americane in clatite cu legume

Trendul clatitelor americane la mic dejun este din ce in ce mai prezent si la noi. Pentru a le da un twist mai sanatos poti sa inlocuiesti siropul de artar sau fructele cu legume. Vei avea astfel niste clatite delicioase cu extra proteine.

 

Pune legumele in smoothie

Daca nu iti place sa mananci multe legume de dimineata, poti sa le pui in blender si sa le incorporezi intr-un smoothie. Astfel, vei avea parte de un mic dejun pe care poti sa-l iei si la pachet, fara ca nici macar sa aprinzi aragazul.