“Stiu reteta de la mama, care o stie de la mama ei, care o stia de la bunica ei. Asadar, ea circula in familia noastra de cel putin cinci generatii si a suferit putine modificari in ultima suta de ani. Daca pana la bunica mea se coceau in cuptorul din curte, de la mama incoace ii coacem in cuptorul masinii de gatit. Daca noi aromam aluatul cu coaja de lamaie, vanilie si esenta de rom, bunica si inaintasele ei se limitau la zaharul vanilat, care se gasea si la noi (nu a fost usor sa fii taran in Transilvania nici inainte de al doilea razboi mondial, nici dupa el, esentele, aromele alimentare si citricele nu se gaseau in bacaniile satesti, iar la oras nu se ajungea prea des). Ei bine, cu sau fara esenta de rom ori alte zorzoane, cozonacul cu nuca e prezent in casele noastre si de Pasti si de Craciun, e o parte a familiei, e drumul inapoi spre radacinile neamului nostru. Ma bucur ca am ocazia sa va arat si voua acest drum si sper sa-l pot arata si celor care, cu voia Celui de Sus, vor veni dupa mine”, a povestit el.

Reteta cozonac cu nuca

Ingrediente pentru doi cozonaci:

  • 1 kg faina
  • 250 g zahar
  • 250g unt, un strop de ulei (o lingura, mai exact)
  • 4 galbenusuri
  • zahar vanilat-un plic
  • coaja de la o lamaie
  • sare
  • esenta de rom
  • 0,5 l lapte
  • 35 g drojdie cruda

Mod de preparare:
Mai intai se pune drojdia la inflorit intr-o cana cu lapte dezmortit, cu o lingurita de zahar, sa aiba spor. Se cerne faina, neaparat, altfel nu prinde aer in ea si nu creste cat ar trebui. Si ca veni vorba de crescut, nu va lasati pacaliti, nu puneti prea multa drojdie ca o sa-i simtiti gustul in cozonac si nu v-o placea.

Dar sa mergem cu povestea mai departe: miezul de nuca se amesteca cu zaharul (o parte zahar la trei parti de nuca) si cu o lingurita de cacao (acesta e un artificiu de ordin estetic, nuca se inchide la culoare si cozonacul arata mai bine in taietura), faina se amesteca cu patru galbenusuri (daca vedeti mai multe in poze e pentru ca am pus ingrediente pentru trei cozonaci), un plic de zahar vanilat, cativa picuri de esenta de rom, coaja rasa de pe o lamaie, drojdia si o piscatura de sare. Intre timp, laptele se incalzeste usor (nu se fierbe) si se dizolva in el zaharul (cele 250 de grame) si untul. Se lasa sa se racoreasca putin apoi se framanta cu faina. Daca puneti laptele prea cald e bai: drojdia poate sa moara de la fierbinteala si s-a zis cu crescutul.

Framantatul dureaza un pic mai bine de jumatate de ceas, se face temeinic si numai cu mana (nu putem lasa masinariile sa se implice in ritualurile noastre, nu-i asa?). Aluatul trebuie sa fie moale, putin elastic, plin de drag si voie buna. Si nici durerea din degete nu-i lucru de prisos, e de acolo, asa trebuie sa se scrie povestea astui cozonac.

Dupa framantat, aluatul se lasa la dospit un ceas de vreme sub un stergar curat. Se intinde apoi in foaie mai groasa decat jumatatea unui deget (culcat, nu in picioare) si se pune umplutura. Cozonacul se rasuceste si se aseaza in tava. Se mai lasa sa creasca acoperit inca o jumatate de ceas si se da la cuptor. Caldura trebuie sa fie potrivita, adica la jumatate, sa se coaca incet cozonacul, sa se patrunda bine, sa creasca statornic, nu sa se umfle dintr-una. In trei sferturi de ceas e copt. Se scoate din cuptor si se stropeste cu apa. Se acopera numaidecat cu un stergar, sa prinda aburi si sa se inmoaie coaja (care-i fatosa tare daca ungeti cozonacul cu ou batut inainte de al vara in cuptor). Se lasa acoperit pana se raceste, sa nu-l prinda aerul rece dintr-o data (ar putea sa se surpe).

Daca puneti multa nuca in el, va face tunel in partea de sus si nu va fi atat de aratos dupa ce-l taiati. Dar acesta-i un neajuns peste care se poate trece, mai ales daca va place nuca. Si la urma urmei, nu le poti avea pe toate.