Central, local discret pe o straduta linistita din cartierul rezidential Miraflores din Lima, a devenit un punct de referinta pentru impatimitii de preparate culinare deosebite din lumea intreaga, care fac rezervari cu cateva luni inainte.

Virgilio Martinez (37 de ani), noua referinta pentru bucataria de exceptie latino-americana, si-a deschis restaurantul acum cinci ani. S-a format sub indrumarea vedetei bucatariei peruane Gaston Acurio, chef al restaurantului Astrid y Gaston, locul al 14-lea in 50 Best, cu restaurante deschise in lumea intreaga si adevarata forta motrice a gastronomiei peruane in ultimii 20 de ani.

Martinez, care lucreaza alaturi de sotia sa, Pir, si ea chef, a studiat la o inalta scoala de gastronomie franceza din Canada, avand si studii de drept. A trecut prin bucatariile unor restaurante faimoase din Singapore, New York sau Bangkok, patronand si deschiderea restaurantelor lui Gaston Acurio la Bogota si Madrid.

Cei doi chefi peruani impartasesc aceeasi conceptie in privinta unei gastronomii cu misiune sociala, care sa creeze o retea intre restaurante, mici producatori, pescari, cultivatori, avand ca obiectiv popularizarea bogatiei gastronomice peruane in toata lumea.

Bucataria restaurantului Central, un adevarat laborator al secolului al XXI-lea

Meniul de la restaurantul Central reflecta diversitatea de ingrediente luate din bogatia naturala a statului Peru, tara care se caracterizeaza printr-o exceptionala biodiversitate si culturi milenare. Insa bucataria sa este un adevarat laborator al secolului al XXI-lea, in care se amesteca ierburi — unele culese la 4.000 de metri altitudine, altele in Amazonia—, condimente, tuberculi si seminte andine, cum ar fi quinoa.

Apa consumata la restaurant este filtrata, ozonificata, purificata si imbuteliata la fata locului. Ciocolata (biologica) de la Central este pastrata intr-un recipient de lemn, special adaptat la temperatura si umiditatea existente. Statul Peru este al doilea producator de cacao biologica din lume, produsul fiind declarat 'patrimoniu natural al natiunii' de guvernul peruan.

Rosario Olivas, istoric al gastronomiei la Universitatea San Martin din Porres, spune ca restaurantul Central reprezinta 'avangarda bucatariei peruane', care “foloseste ingrediente simple si tehnici noi”.

Sursa: Agerpres