"Vrem sa conferim putere femeilor invizibile peste tot in lume", explica Roberta Siao, de 43 de ani, care conduce bucataria restaurantului.

"In lipsa unui contract, a conexiunilor si a experientei", brazilianca nu si-a putut gasi un loc de munca in Marea Britanie, in pofida diplomelor si a experientei de lucru la o banca din tara sa natala. Dupa mai multi ani petrecuti la domiciliu pentru cresterea fiului sau, Roberta povesteste ca intalnirea cu patroana restaurantului "Mazi Mas" a fost una decisiva.

De marti pana sambata, cei maxim 50 de clienti ai acestui "pop-up restaurant" (a carui locatie se schimba regulat) pot degusta preparate din bucatariile iraniana, etiopiana, braziliana, peruana, nicaraguana, senegaleza si turca.

Numele de "Mazi Mas" provine de la expresia greceasca traditionala "Elate na fate mazi mas", care inseamna "Veniti sa mancati cu noi". Proprietara sa, Nikandre Köpcke, s-a inspirat din visul doicii sale grecoaice - ramas neindeplinit din cauza opozitiei sotului sau - de a deschide o brutarie.

Lansat in 2012, "Mazi Mas" este gazduit gratuit incepand cu aceasta primavara si pana la sfarsitul lui 2015 de catre teatrul Ovalhouse, la sud de Tamisa, dupa ce anterior se folosise de bucataria unui alt teatru din Hackney (nord-est) iar mai inainte pregatise mancare pentru petreceri private, inclusiv la Tate Modern, muzeul de arta contemporana din Londra.

Conceptul care sta la baza restaurantului poate fi exportat si in alte tari. Un "Mazi Mas" exista deja la Sydney, iar altele pot fi deschise la Berlin, Leeds si Lyon, explica Mara Klein, responsabila cu dezvoltarea restaurantului.

Sursa: Agerpres