Marsala este descris de Pantone drept un rosu bogat si robust inspirat de decadentul vin de Marsala, al carui nume l-a si preluat. Aceasta nuanta a inlocuit Radiant Orchid, nuanta-vedeta a lui 2014, si a trezit deja o multime de reactii in jurul internautilor.

"Marsala este sofisticata, pamanteana, ne face sa ne amintim de radacinile noastre", sustin insa reprezentantii Institutului Pantone.

Vinul care a inspirat aceasta alegere este unul din cele mai vechi si apreciate din Italia. Marsala este produs in orasul cu acelasi nume din Sicilia. Vinul Marsala are denumire de origine controlata inca din anul 1969.

Vinul este servit ca aperitiv, intre primul si cel de-al doilea fel de mancare, dar este si des folosit la gatit. Exista si un sos Marsala, obtinut prin reductia de vin cu salota, ciuperci si ierburi aromatice. Una din cele mai populare retete pe baza de vin Marsala este puiul Marsala, care se obtine prin fierberea pieptului de pui intr-un amestec de Marsala, unt, ulei de masline, ciuperci si condimente.