Eve Schaub, scriitoare, a luat decizia de a renunta timp de un an la zahar dupa ce a urmarit un documentar: “Sugar: the bitter truth”, realizat de Dr. Robert Lustig, endocrinolog de la Universitatea din California. Video-ul a convins-o ca zaharul este peste tot, ne imbolnaveste si ne ingrasa, fara ca noi sa ne dam seama.

Anul fara zahar nu a fost chiar atat de neplacut cum s-a asteptat, desi tentatiile au fost peste tot. Eve a devenit experta in citit etichete, in indulcitori si in gatit dulciuri fara zahar. Ea a invatat ca cea mai buna inghetata o reprezinta bananele congelate, ca bananele zdrobite inlocuiesc foarte bine zaharul alb, iar curmalele inlocuiesc zaharul brun.

Familia ei a facut si exceptii, evident: in fiecare luna, fiecare membru al familiei a putut sa savureze orice desert, iar fetele, in varsta de 6, respectiv 11 ani, aveau voie sa manance orice cand nu erau acasa.
Rezultatele nu au intarziat sa apara, sustine ea. Mai putine raceli, o digestie mai buna si mai multa energie.

La sfarsitul anului, Eve Schaub si familia ei au revenit la zahar, dar in moderatie. Pofta de dulce li s-a micsorat considerabil. “Cred cu certitudine ca exista un loc special pentru zahar, insa in prezent a scapat de sub control. Noi il mancam doar la ocazii speciale. Asa si trebuie sa fie zaharul: mic si special.

Ea a si initiat o miscare menita sa atraga atentia asupra consumului excesiv de zahar: peste 10.000 de oameni i s-au alaturat pentru “o zi fara zahar”.