Eforturile a peste 1.100 de voluntari, dintre care jumatate elevi ai Colegiului Economic Viilor din Bucuresti, au fost încununate cu stabilirea unui nou record mondial la categoria Cea mai mare salata din lume, cu aproape 6 tone mai mult decat recordul precedent, reusit în 2010, de Grecia.

Voluntarii au lucrat timp de 7 ore la prepararea salatei, avand la dispozitie 23 de tone de ingrediente (rosii, castraveti, salata iceberg, ardei gras, morcovi, ceapa, masline, ulei de masline si sare).

Cunoscuta vedeta radio Liana Stanciu, alaturi de reprezentantul Guinness World Records, Seyda Subasi Gemici, au dat startul la ora 10.00, în prezenta ministrului Agriculturii, Daniel Constantin si a altor personalitati. 

Cel care a taiat primele legume a fost ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, urmat de vicepresedintele Consiliului Judetean Ilfov, Mihai Barbu, proprietarul companiei Salve Club, Peter Krištofovič, directorul economic Kaufland Romania, Patricia Dragan, directorul general Exporom, Bogdan Almasi, respectiv celebrul bucatar Gheorg.

În timp ce tonele de legume umpleau vasul urias de 17.92 metri lungime, 2.94 metri latime si 53 cm adancime, în standurile amenajate în pavilionul EXPOROM se desfasurau activitati cu tematica de sanatate si nutritie.

Cu exceptia salatei iceberg, a maslinelor si a uleiului de masline, toate ingredientele au fost de provenienta romaneasca. Imediat dupa deschidere, ministrul Daniel Constantin a declarat ca va discuta cu reprezentantii lanturilor de supermarketuri pentru a-i determina sa amenajeze spatii speciale destinate comercializarii legumelor romanesti.

O mana de ajutor la pregatirea salatei au dat familia lui Mugur Mihaescu, vedeta trupei Vacanta Mare, turisti din SUA, Slovacia, Serbia si Bulgaria, dar si o bunica de 80 de ani, venita alaturi de nepotul ei. Doamna în etate a fost un adevarat exemplu de harnicie si rezistenta, ramanand pana la anuntul oficial. Dupa ce reprezentantul Guinness a anuntat adjudecarea recordului, salata a fost împartita celor prezenti, dar si distribuita oamenilor nevoiasi. Resturile de legume au fost donate unei ferme de animale din Pantelimon.

Imagini, dar si o prezentare video a evenimentului de doborare a recordului mondial este disponibila pe www.exporom.ro/salatarecord.