In editia de martea aceasta, de la 20.30, pe Pro TV, cel mai tare show culinar al momentului va fi luat cu asalt de straini. Romanii au concurenta in farfurie, pentru ca in fata lui chef Bontea, chef Dumitrescu si chef Scarlatescu se vor perinda si concurenti straini, de la italieni, la indieni, moldoveni de peste Prut sau romani stabiliti de mult timp in alte tari.

Asa se face ca juratii “MasterChef” vor avea parte de o reala experienta culinara cosmopolita, care ii va intriga, cuceri sau scoate din pepeni. De la lasagna bolognese, la varza calita, supe sofisticate sau mai putin reusitele clatite pane si mascarpone cu carnati, preparatele din cea de-a doua editie “MasterChef” vor fi ca un adevarat tur de forta prin gastronomia lumii. Cati dintre concurenti vor reusi insa sa convinga juriul ca merita sortul, telespectatorii vor afla martea aceasta la Pro TV. 

In fata celor trei chefi se va prezenta si o artista, dornica sa demonstreze ca are talent nu doar la muzica si dans, ci si la gatit. Cantareata Alexandra Shine a venit din Republica Moldova cu gandul sa ii cucereasca pe jurati si sa plece acasa cu un sort “MasterChef”. Cunoscuta pentru activitatea sa in cadrul Baletului Teodor, dar si in trupa The Hot Diamonds, frumoasa blonda va incerca sa ii imbie pe chefi si sa sa-i convinga ca merita sa fie acceptata in competitie. Pe ce preparat va miza Alexandra Shine la preselectii, care vor fi reactiile juratilor si, mai ales, daca va reusi sa obtina sortul, telespectatorii Pro TV vor afla marti, 25 martie, la “MasterChef”.