Alina Barbu de la Foodstory.ro a pregatit de cu seara o prajitura brownie, stiind ca e preferata Chef-ului si a adus-o la jurizare. 

“E de mega vis. Pot sa te iau acasa? Trebuie sa fac o reverenta in fata ei, nu multa lume stie sa faca prajituri asa bune”, a apreciat Catalin Scarlatescu la final, declarandu-se incantat de prajitura Alinei. 

Pe Alina Barbu o gasesti si la Lectia de gatit de pe Foodstory.ro.

Gicu de la Alarma l-a impresionat si el cu o zacusca facuta de el la Tandarei si slanina, povestind ca acolo are afumatoare.

Spre surprinderea celor care se uita sau participa la emisiune cu sufletul la gura, Catalin Scarlatescu a povestit cum a fost pentru el la prima editie din primul sezon. “Voi ati vazut cum vin asa cu caruciorul, ca mieii la taiat? E, cand a venit primul carucior in primul sezon pe cuvantul meu de onoare eu aveam palmele nu transpirate, erau fleasca tot. Aveam emotii mai mari decat concurentul, pentru ca nu stiam ce se intampla. Asa ca daca ma intrebati acum, eu nu imi aduc aminte de primii concurenti”, a povestit el la Alarma ProFM.

Cei care au fost pe receptie in aceasta dimineata la ProFM au aflat lucruri mai putine stiute despre celebrul invitat al lui Gicu si Nicolai. In privinta preferintelor muzicale, are o singura exceptie: “Fara manele. In rest ascult orice. Si cand urla lumea la mine ascult. Iar atunci cand gatesc eu cu Chirila fac treaba, ascult Vama Veche. Si Joe Satriani”. 

Si bineinteles, la capitolul experiente interesante in domeniul culinar el a povestit ca “am facut parte dintr-o echipa foarte mare, in Germania eram 360 de bucatari din toata lumea si am gatit pentru 7000 de persoane, 14 zile – zi de zi”, o experienta impresionanta. O alta a fost in calitate de client al unui restaurant din Spania unde a intalnit si romani care, recunoscandu-l i-au spus imediat bucatarului. “Si ala a zis ca stai ca iti fac eu ceva impresionant. Si a venit cu o paella. Si eu am inceput ca la MasterChef, am intrebat: ce e asta? Pai carne de pui, carne de porc, vaca, iepure, crevete. Si i-am zis: tu, ce a ramas azi noapte ai luat si ai aruncat in oala? S-a suparat ala pe mine, si mi-a zis ca e traditie….I-am spus ca ce traditie e asta, cu totul gramada, ca nu mai intelegi niciun gust?”, iar Spania este pe lista lui ca tara in care se gateste cel mai prost.

Reteta cu care l-am impresionat pe Chef Catalin Scarlatescu: 

In ceea ce priveste cele mai interesante lucruri pe care le-a mancat, Chef Catalin Scarlatescu a spus  ca a fost o vreme marinar si “m-am plimbat si am gatit pe toate marile, iar de mancat, am mancat aproape orice. Eram prin Shanghai si m-am intepat cu niste greieri care erau foarte uscati, eu nu am stiut sa ii bag in gura si cand am inchis gura m-am nenorocit…Am mai mancat sarpe, crocodil”, a povestit Catalin, care intrebat ce nu ar manca niciodata a raspuns “Bataie.  In rest, daca ma duc intr-un loc si toata lumea manca preparatul ala o fac si eu. Eu sunt bucatar, nu sunt ca aia sofisticati asa, ca nu mananc nu stiu ce ca sunt vegetarian, ca sunt vegan sau mai stiu eu ce”,  a incheiat el.