In numar si mai mare decat anul trecut, concurenti din toate colturile tarii si nu numai si-au luat inima in dinti si au batut la poarta “MasterChef” cu speranta si increderea ca pot ajunge in mult ravnita bucatarie a celor mai buni. Primul obstacol este insa intalnirea cu cei trei chefi jurati, astfel ca inca din prima editie de marti, de la 20.30, telespectatorii Pro Tv ii vor putea urmari pe o parte dintre aspirantii la sortul “MasterChef”.

Cu preparate spectaculoase, inedite, cu asocieri de gusturi surprinzatoare sau, dimpotriva, cu platinguri dezamagitoare, concurentii vor trece, pe rand, prin fata juriului. Spectacolul “MasterChef” va fi plin de savoare, mai ales ca prima editie aduce si o premiera pentru cei trei jurati: acestia se vor afla in fata unui preparat pe care nu l-au mai gustat niciodata in viata lor, astfel ca momentul respectiv va fi cu adevarat de senzatie. Despre ce preparat este vorba si, mai ales, daca cei trei jurati vor fi impresionati si vor da votul de incredere pentru aceasta mancare, telespectatorii Pro Tv vor descoperi in prima editie din sezonul doi.

Economisti, specialisti IT, ingineri, studenti sau agenti de paza si casnice, concurentii vor lasa la usa meseriile pe care le practica si vor arata numai cat de talentati sunt in arta gastronomica. Fiecare va incerca sa impresioneze prin preparate unice, care sa le poarte semnatura, insa nu vor lipsi nici esecurile. Fie ca e vorba de preparate exotice precum parfait de foie gras cu dulceata de ceapa, muschi de vita cu sos de cafea, fie ca e vorba de deserturi menite sa-i indulceasca pe jurati sau mancaruri romanesti precum varza calita, fiecare farfurie in parte va fi un spectacol.

Juratii vor avea parte de gusturi diverse si povesti pe masura, de personaje care nu ii vor lasa indiferenti: imbiati cu tuica, induplecati cu vorbe mierioase sau scosi din minti de preparate sub asteptarile lor, cei trei chefi vor imparti, dupa caz, aprecieri sau replici taioase. Nu vor lipsi nici reactiile dure, prin urmare cateva farfurii vor ajunge direct la cosul de gunoi. De cealalta parte, cei care se vor face apreciati si vor castiga sortul vor fi de-a dreptul coplesiti de laude.

Prima editie ”MasterChef” nu va duce lipsa de personaje gata sa faca orice pentru a castiga sortul: un concurent care marturiseste ca si-a abandonat job-ul pentru a se afla aici, un pariu care ii va implica pe cei trei chefi sau un tanar vietnamez care le va declara juratilor ca a venit ”sa ia sosul”, intr-un dialog de-a dreptul spumos. 

PS: Toate retetele concurentilor de la MasterChef le vei gasi pe Foodstory.ro