Pe primul loc este un restaurant nu foarte ieftin, dar exceptional, dupa cum spun review-urile unor site-uri de specialitate: Maya Bay. “Restaurantul meu preferat ramane, dupa aproape 7 ani in care le-am bifat pe toate, Maya Bay - au o bucatarie mixta, japonezo-thailandeza. E si restaurantul preferat al lui Ayan, care adora tot ce vine din mare si ajunge in farfurie.”

De altfel, de aici Mihaela isi comanda de mancare atunci cand nu are timp sa gateasca ceva. Intotdeauna alege, impreuna cu Ayan, sushi, rata crocanta si ciuperci japoneze.

Maya Bay Bar si Restaurant are doua bucatarii sub acelasi acoperis: thailandeza si japoneza. Iti poti comanda orice din fiecare din ele la orice masa te-ai aseza. Sushi-ul de aici nu este ieftin, dar merita toti banii: potrivit WorldsBestSushi, Maya Bay este unul din cele mai bune restaurante de sushi din Monaco. Chef-ul japonez Ryuji Kakizaki este apreciat pentru mancarea de calitate, prezentata impecabil.

Lista restaurantelor bune la care mai mananca Mihaela de obicei si pe care le recomanda oricui ajunge in Monaco continua: “Pentru mese cu prietenele mele, la pranz, imi place chinezescul nou deschis, Song Qi, dar si Avenue sau  Beef Bar. Seara mai ies la Nobu (restaurantul lui de Niro) sau la Cipriani, dar iesim si la o pizza la "feu du bois" (facuta la foc de lemne), probabil singura pizza pe care o mananc cu placere.“

Mihaela Radulescu este cel de-al patrulea jurat al emisiunii "Romanii au talent".