Sunt putine case de romani unde friptura de miel nu se afla pe masa de sarbatoare. Iar acolo unde lipseste se poate sa fie si din vina bucatarului caruia nu i-a reusit reteta. Friptura de miel, suculenta si gustoasa, are si ea micile ei secrete. Odata ce le inveti nu ai cum sa dai gres si poti prezenta cu mandrie pe masa o pulpa de miel impanata cu ustuori si rozmarin sau costite de miel cu sos picant.

Cum sa alegi carnea de miel?

Carnea de miel este apreciata pentru ca nu are foarte mult colesterol in comparatie cu alte tipuri de carne si este o sursa buna de proteine, fier, seleniu, zinc si vitamina B12. Ca sa te asiguri ca vei primi tot ce e mai bun din friptura pe care o pui pe masa, trebuie ca materia prima sa fie de calitate. 

Cand mergi la cumparaturi alege bucati de carne slaba, fara prea multa grasime din care iti va fi usor sa pregatesti fripturi la cuptor sau la gratar, stufat, tocanita sau sa o fierbi inabusit. Carnea trebuie sa fie ferma la atingere, sa aiba un miros specific de oaie, o culoare rozalie si sa nu fie lipicioasa. Daca vrei sa cumperi organe de miel pentru drob fii atent sa nu aiba pete sau noduli.

Daca te tenteaza un miel intreg, atunci alege unul care sa aiba peste 12 kilograme. Cei mai mici de atat sunt foarte tineri, si desi sunt mai fragezi, carnea lor nu este indicata din cauza procentului ridicat de proteine nematurate greu tolerate de organism. Nu in ultimul rand, nu cumpara carne de oriunde, chiar daca pretul e tentant. Risti sa iti petreci Pastele la spital. 

Cum pastrezi carnea de miel?

Ideal ar fi sa o pui ultima pe lista de cumparaturi inainte de Paste, astfel incat sa fie proaspata si sa nu fie nevoie sa o tii prea mult in frigider. Daca iei carne de miel congelata, lasa-o sa se dezghete in frigider si nu la temperatura camerei, care favorizeaza dezvoltarea bacteriilor

  • Carnea de miel cruda decongelata trebuie sa fie folosita cat mai repede. 
  • Carnea de miel tocata, taiata in bucatele sau feliata este mult mai perisabila in comparatie cu bucata mare cumparata initial, pentru ca suprafata pe care se pot dezvolta bacterii este mai mare in acest fel. Asa ca, nu te apuca de portionat decat cu putin timp inainte de a gati.
  • Bucatile de friptura care raman dupa ospat trebuie puse la frigider cat mai repede. In general in maxim 2 ore dupa ce au fost gatite.

Bunatati din carne de miel

Din pulpa, antricot, ceafa si spata poti sa faci fripturi delicioase la cuptor. Pulpa de miel poate fi pregattita si pe gratar, in timp de antricoatele fara os pot fi folosite pentru o rulada buna. Cea mai vanata bucata de carne de miel, mai ales pentru frumoasele costite cu os este partea de pe spatele mielului care contie un grup de cotlete. Acestea pot fi pregatite separat sau ca o adevarata coroana din friptura de miel.

Bucatile slabe de carne de miel, din spata sau pulpa pot fi folosite si pentru frigarui, stufat sau tocanita. Secretul pentru orice friptura de miel suculenta este marinarea ei.

Cum gatesti carnea de miel?

Dupa cateva experiente nereusite cu siguranta vei invata trucurile, dar in loc sa strici felul principal te poti baza pe lucruri sigure.

Carnea de miel trebuie gatita, in general la temperaturi mici, in jur de 160C. Coacerea la temperaturi joase pentru un timp mai lung va face ca friptura sa fie moale si suculenta. Ca sa eviti uscarea fripturii, atunci cand folosesti bucati de carne de miel si nu o pulpa intreaga poti sa ungi friptura cu ulei sau sa ai grija sa o stropesti din cand in cand cu sosul care se formeaza in tava.

Pentru mai multa precizie trebuie sa faci rost de un termometru pentru carne, cu care sa verifici daca friptura este gata, mai ales daca gatesti o bucata de friptura dintr-o pulpa intreaga. In functie de cat de patrunsa vrei sa fie carnea termometrul ar trebui sa arate 60C pentru o friptura in sange, 65C pentru o friptura patrunsa usor si 70C pentru o fripura bine patrunsa.

O bucata de carne de miel fara os va fi gata mai repede decat una cu os. In plus, o bucata de carne de miel care are un strat de grasime la suprafata ei are nevoie de un timp mai mare de gatire decat o bucata de carne slaba. In functie de cat de mare este friptura ea poate sta la cuptor si cateva ore bune ca sa se patrunda.

Condimente pentru carnea de miel

Carnea de miel este mai gustoasa daca este marinata inainte. Fiecare reteta are propriile condimente, dar poti sa fii inventatorul unei marinade noi daca amesteci dupa gust si inspiratie condimente potrivite cu carnea de miel. Poti folosi usturoi, boia dulce, seminte de mustar, cimbru, rozmarin, piper, ceapa verde, ardei, menta, foi dafin, curry. Carnea se lasa la marinat cateva ore in frigider.