Cine altcineva decat cercetatorii britanici puteau sa mai faca un studiu care sa ne arate care sunt pericolele la care nici nu te gandeai in bucatarie. Nu aragazul incins, nu oalele cu apa clocotita! Cateva legume se pot dovedi mai periculoase pentru siguranta bucatarului tinand cont ranile pe care ti le pot provoca.

Studiul a aratat ca 88% dintre cei care gatesc sufera mici accidente in bucatarie, iar 39% dintre aceste cazuri sunt provocate de legumele care se curata sau se taie cu dificultate. 2 din 5 participanti la studiu spun ca s-au taiat la degete cand incercau sa imite mari chefi de la televizor cand taie rapid legumele.

Iata care sunt principalii suspecti:

Anghinarea de Ierusalim (radacina soarelui)

Nu o gasesti chiar peste tot, dar este extrem de apreciata in bucataria franceza unde este folosita in salate. La prima vedere tuberculii ei semana cu niste cartofi, dar la gust este apropiata de anghinarea clasica sau mar. Are coaja destul de tare, asa ca daca vrei sa te feresti de taieturi ar fi bine sa folosesti un instrument special pentru curatarea cartofilor.

Radacini de napi

Acesti tuberculi, asemanatori cu cartofii, au un gust usor priperat si o textura crocanta. Se curata usor tot cu un instrument special, dar sunt mai greu de feliat pentru ca au o forma atat de rotunda. Doua treimi dintre cei chestionati in studiu spun ca s-au taiat in timp ce incercau sa taie napi.

Dovleac turcesc (bun pentru placinta)

Desi are coaja subtire si usor de curatat, forma ciudata a cestui tip de dovleac te poate pune in incurcatura. E mai bine sa il tai pe jumatate si apoi in sferturi astfel incat sa poti curata fiecare parte mai usor.

Rutabaga (nap suedez)

O combinatie intre varza si nap, aceasta leguma are un parfum dulce si este laudata pentru antioxidantii pe care ii contine. Se poate gati ca orice alta radacionasa si e buna alaturi de pastarnac sau morcovi. Ca sa o cureti si sa o tai vei avea aceleasi probleme cu coaja ei ca si in cazul napului.

Dovleacul pentru Halloween

Acest dovleac mare, turtit, cu coaja portocalie si groasa este cea mai periculoasa leguma. Un sfert dintre cei care s-au ranit in bucatarie au facut-o in timp ce taiau dovleacul. Coaja lemnoasa e de vina pentru incidente.

Tu ce incidente ai trait in bucatarie si ce legume ti-au scos peri albi cand ai incercat sa le cureti?