Multa lume este reticenta la combinatii inedite, dar cum ne-am obisnuit deja cu ciocolata cu ardei iute sau salata de pepene rosu cu branzeturi, nu vedem de ce n-am putea experimenta si mai mult. Ne-au placut ideile bucatarilor Robert si Molly Krause in cartea The Cook’s Book of Intense Flavors in care prezinta 101 combinatii care sa te lase cu gusra cascata si dorinta de a incerca si mai mult. Noi le-am ales pe cele care ne-au facut pofta si iti explicam si tie de ce merg bine impreuna. 

1.Mar, hrean si vanilie

O combinatie dulce, pregnanta si aromata. Acestea sunt elementele pe care fiecare ingredient le aduce. Iuteala hreanului este taiata de gustul de mar, iar vanilia adauga o nota exotica. Poti pregati pe baza celor trei un sos delicios pentru o friptura.

2.Porumb, ardei iute si rozmarin

Aceasta combinatie are toate elementele necesare pentru a fi echilibrata: porumbul - dulce, ardeiul - iute si rozmarinul - aromat. Poti lasa porumbul si ardeiul in varinata cruda sau le poti gati. Poti face porumb copt cu unt aromat cu ardei si rozmarin, le poti pune impreuna intr-o slasa sau intr-o supa crema, langa fripturi de pui sau somon.

3.Grepfrut, ceapa si patrunjel

Aromele dulci si amare, cum sunt cele din grepfrut, alaturate celei intepatoare a cepei si patrunjelului proaspat pot crea un efect delicios in farfurie. Gateste-le impreuna pentru un sos cald sau foloseste-le in varianta cruda pentru o salata cu texturi diferite. Sunt o combinatie perfecta langa fructe de mare sau si langa feluri cu ciuperci.

4.Gutuie, mango si ardei iute

Un fruct banal precum gutuia capata alta savoare langa exoticul mango si primeste o doza revigoranta de iuteala de la ardei. Aceste trei arome stimuleaza papilele gustative pe care le trec rapid prin spectrul amar-dulce-condimentat. Poti pregati un chutney cu ele pe care sa il servesti langa fripturi de rata, pui sau prepelita. Sau poti face o Tarte Tatin cu gutui si o crema cu mango si chili pentru servire.

5.Cafea, cardamon si fistic

Este o combinatie pe care o regasim frecvent in bucataria Orientului Mijlociu, unde cafeaua cu cardamon este o delicatesa. Adauga fisticul pe lista si ai deja un trio exotic. Il poti servi sub forma unor biscutiti cu fistic. Poti folosi aceleasi ingrediente si in retete de prajituri alaturi de portocala, sofran, miere sau smantana.