Daca ai gustat macar o data din deserturile Anei, nu te mai intorci niciodata la cofetaria de cartier si s-ar putea sa strambi din nas si la prajiturile unor cofetarii mai stralucite din Bucuresti. Ana crede ca un desert trebuie sa iti antreneze toate cele 5 simturi; ca un croissant, de pilda, te atrage prin mirosul imbietor de aluat copt, prin fosniturile straturilor crocante, prin crusta lucioasa si gustul sublim de unt caramelizat. Iar deserturile ei chiar asa sunt.

Facute de la zero, fara niciun praf la cutie, din mousseuri aerate cu cea mai buna si costisitoare ciocolata Valrhona, creme matasoase cu unt si vanilie adevarate, umpluturi cu pralina, macarons colorati si crocanti, arome subtile si un aspect desavarsit, desprins parca din carti.

O pasiune descoperita tarziu

Ana n-a stiut dintotdeauna ca asta va face. Nu a invatat sa gateasca de la bunica si nici nu credea ca viitorul ei va fi intre aluaturi si ciocolata. “Totul a pornit de la tata, care mi-a spus ca cel mai important in viata e sa faci ceea ce iti place”, spune Ana. Asta …si placera cu care cocea prajituri (banale pe vremea aia) prin anul II de facultate, au facut-o sa schimbe planul de cariera cu 180 de grade. A facut turism, dar si-a dat seama ca perspectivele de a lucra in domeniu sunt mici. Dupa 6 luni in care a copt ideea s-a hotarat sa lase turismul fara perspectiva si sa faca cursuri de cofetarie.

A ales Franta, mai exact Scoala de Cofetari din Montbeliard (CFA Pays de Montbeliard) si a avut sansa sa invete de la unul dintre cei mai buni 100 de cofetari artizani ai lumii, Eric Vergne.

A cunoscut si alte nume mari ale cofetariei franceze: Pierre Herme (zeul macarons) sau Mickael Azouz. “Herme este genial pentru ca a adus inovatie si a adus cofetaria mai aproape de oameni. Dar in acelasi timp a facut din cofetarie o arta”, imi spune Ana, care il prefera totusi pe Christophe Felder, geniului Herme.

Dupa un an de cursuri intense Ana si-a luat diploma de CAP Patissier si s-a intors cu ea in Romania hotarata sa schimbe mentalitati si gusturi. N-a fost o alegere prea grea pentru ea. “In Franta esti cofetar printre alti 2000 de cofetari, dar ai sansa sa cresti mai repede. In Romania, am sansa sa fiu cea mai buna rapid, dar sa cresc mai incet”, spune Ana. E adevarat ca are in continuare sprijinul tatalui si al restaurantului de familie - Zexe, prin care deserturile ei au devenit cunoscute in tot Bucurestiul.

De la tarta cu mere… la macarons

Ana n-a vrut sa intre cu bocancii in gusturile romanilor. Stie ca ne plac aromele traditionale, ne plac cremele mai grele, blaturile consistente si ceea ce am mostenit ca gust prin cultura noastra. A adaptat retete frantuzesti la ceea ce a simtit ca ne-ar placea cel mai tare, asa ca acum are o linie de cateva deserturi pe care nu le mai face nimeni in Bucuresti (si cred ca nici in tara) si care au un succes nebun la public. Altfel, nu mi-as explica de ce livreaza sute de prajituri si macarons pe saptamana.

Surpriza cea mai mare pentru Ana Consulea a fost gustul romanesc un pic mai deschis spre noutate decat ar fi crezut. Desi ar fi propus cu ochii inchisi tartele cu mere, a fost surprinsa sa vada cat de apreciata e tarta cu lamaie (Tarte citron), cu decorul ei de bezea caramelizata. Desi stia ca romanul vrea blaturi insiropate bine, a fost surprinsa sa vada cat de bine a primit Trois Chocolats sau Jardin d’Eden, prajituri in care blatul e o foaie milimetrica, dar care au din belsug mousseuri din ciocolata.

Si a mai stiut ceva: ca nu va da gres cu macarons, pentru ca sunt cea mai noua descoperire a romanilor si sunt intr-o ascensiune continua de cativa ani incoace. Si pot spune, cu mana pe inima, ca face cei mai buni si mai gustosi macarons din Bucuresti, care bat de departe firme de renume, pentru ca stie sa se joace cu arome speciale in cremele care lipesc cele doua cochilii fragile.

Placerile sublime ale unui cofetar…

“As putea sa mor mancand pralina!”, imi spune Ana. Si cred ca as putea sa “mor” si eu din acelasi motiv, mancand Petite Antoine, prajitura preferata a Anei, cu blat fin cu alune, un strat crocant cu pralina si paiete de clatite, mousse cu pralina si ciocolata fina. Iar pe langa pralina, Ana se da in vant dupa o combinatie de cocos, lime si piersica (pe care abia astept sa o regasesc intr-una din prajiturile ei) si dupa un desert in miniatura pe care l-ar propune oricand cu drag: Paris Metz - prima prajitura pe care a vazut-o cum se face in cariera ei de cofetar, din cochilii de macarons in trei culori, umplute cu crème mousseline cu praf de bomboane arlequin si zmeura proaspata.

Visul Anei, pe termen ceva mai lung, e sa reuseasca sa ii invete si pe altii sa faca prajituri bune. Adica, prajituri care sa te faca sa suspini de pofta cand le vezi, din ingrediente de calitate, in care sa se respecte cu sfintenie (asa cum face ea)  reteta si sa nu se mearga pe ideea romaneasca: "lasa ca merge si asa". Pana atunci, cine vrea sa ii guste deserturile poate trece pe la Restaurantul Zexe,  pe str. Icoanei, nr.80.

Facebook Zexe Cofeturi

Foto: arhiva personala Ana Consulea si Zexe Cofeturi