A avut multe meserii pana sa devina Cookatar. A fost olimpic la geografie, a renuntat la doua facultati, a lucrat la radio, apoi intr-o banca, insa nimic nu l-a tinut in loc mai mult de 2-3 ani. Pana ce pasiunea pentru gatit l-a ajuns din urma si i-a schimbat viata.
 
Cine este cookatar?
Un nume interesant, care fara doar si poate iti starneste curiozitatea. A aparut de nicaieri, asa cum si el povesteste. Radu Dumitrescu, omul din spatele blogului, a inceput sa experimenteze in bucatarie, iar apoi sa posteze fotografii cu rezultatele pe o pagina de Facebook, undeva prin 2011. I-a dat numele “cookatar” pentru ca suna bine. Like-urile s-au inmultit si asa s-a ajuns la blog. Lansat de la inceputul anului 2015, Cookatar.ro este deja un site pe care nu il deschizi doar ca sa cauti retete, ci pur si simplu ca sa te destinzi. Felul in care Radu povesteste despre ingrediente, despre mancarile romanesti, dar si despre satul Topalu de langa Dunare unde si-a petrecut multi ani din viata, iti face ziua mai buna.

Radu isi incepe diminetile la piata si nu ezita sa spuna cu voce tare ca ii place sa foloseasca ingrediente ieftine, dar care dau un gust de neuitat mancarurilor. Si te incurajeaza sa gatesti acasa preparate pe care ai avea tendinta sa le incerci doar la restaurant:

“Midiile in piata sunt 10 lei kilogramul. Zece lei. Dintr-un kilogram de midii faci mancare pentru 3 persoane, in maxim7 minute sunt gata si sunt fabuloase. Eu le gatesc in mii de feluri si cu iaurt, cu mustar, cu bere, cu ce-mi vine in minte.” Tine cont insa de regula numarul 1 cand vine vorba de gatit midii: “Nu exista midii fara vin, midiile trebuie gatite cu alcool.”

La Voila Bistrot, Radu scrie in fiecare dimineata meniul zilnic pe o tabla mare, cu creta. Preparatele sunt mereu altele, in functie de ce gasesti la piata mai bun si mai proaspat.

“Piata Obor este extraordinara. Nu inteleg de ce lumea nu iese din supermarketuri.”

“In fiecare zi fac altceva. Imi concep meniurile din ingrediente foarte ieftine, merg in piata, imi place sa fac asta, sa aleg ingredientele, de 2-3 ori pe saptamana. Piata Obor este extraordinara. Nu inteleg de ce lumea nu iese din supermarketuri. Sa mearga la oamenii aia care au unghiile negre - vezi clar ca patrunjelul e rupt de la ei din gradina.”

De la facultatea de contabilitate, la tigai, oale si leurda
“Pasiunea pentru gatit a aparut pur si simplu. Am fost pregatit in viata sa fac altceva, facultate, job cu cravata, ce voiau parintii”, isi aminteste Radu zambind. La indemnul parintilor, a dat la doua facultati, ASE (contabilitate) si jurnalism, dar nu a terminat niciuna pentru ca... s-a plictisit. Totusi, pasiunea pentru scris s-a concretizat in momentul in care s-a apucat de blog.

Talentul pentru scris i se trage probabil si din pasiunea pentru citit cu care a crescut. “Bunica mea din partea tatalui era pe vremea lui Ceausescu gestionara la un depozit de carte si nu se gaseau pe timpurile alea. Dar eu aveam tot timpul carti misto in casa. Ai mei devorau. Nu era televizor – veneam de la scoala si ii gaseam unul intr-o camera, celalalt intr-o alta camera, citeau si discutau despre carti. Am inceput sa citesc si sa scriu de mic, la 5 ani stiam sa scriu.”

Tocmai de aceea, Radu marturiseste ca nu ar manca niciodata din mana unui bucatar care... nu stie sa scrie corect gramatical.

Amintiri din copilarie cu miros de leustean
“Cred ca o parte din mine e crescuta numai cu leustean. Crestea  din abundenta si se manca, alaturi de peste”. Aceasta ar fi explicatia pentru care Radu il foloseste si el, la randul lui, in mai toate retetele, si vrea sa-l faca vedeta. De altfel, de leustean il leaga una din primele amintiri culinare din viata lui: “Strangeam leustean in mana si imi placea cum miroase, la bunici la tara. De atunci am o dragoste pentru leustean, sunt mare fan. Din pacate, lumea fuge de el si il pune doar in ciorba, n-am inteles de ce. Eu am facut si midii cu el. O sa fac sa ajunga si leusteanul la valoarea pe care o merita.”, spune el, si nu doar in gluma.

Isi aminteste cum, in urma cu vreo 3 ani, a inceput sa promoveze leurda si a prins. Anul acesta, supa crema de leurda a fost vedeta meniului de la Voila. “Imi place foarte mult, daca as putea mi-as da cu leurda in loc de parfum. Fiarta in lapte este geniala. Eu am facut paste cu leurda si ardei iute, supa. Multa lume mi-a scris ca a descoperit leurda din postarile mele – nici macar nu aveam blog pe atunci. Eu o stiu din copilarie, de la tara. Acum, nu esti hipster adevarat daca nu mananci leurda”.

In putinul timp liber pe care il are, savureaza un pahar de vin bun sau ia trenul si merge la parintii lui sa manance peste proaspat prins din Dunare. “Lucram si m-a sunat fratele meu ca are scrumbie proaspata. M-am suit in tren la 5 dimineata si m-am dus la ai mei, duminica, sa mananc scrumbie. Scrumbia este un peste care creste in mare, urca pe dunare sa-si depuna icrele, apoi se intoarce in mare. Umpluta cu leustean si pusa pe gratar (afara, pentru ca scoate mult fum) este ceva de nedescris. Are oase, dar daca este gatita corect oasele alea se pot mesteca. Eu nu inteleg de ce lumea fuge de pestele cu oase - pestele trebuie sa aiba oase.”

“Daca eu sunt chef, atunci Alain Ducasse ce este?”
Nu are pretentia sa fie numit chef si se mandreste cu titulatura de bucatar. Ba chiar isi doreste sa incerce si alte meserii uitate: “Mi-am propus ca la un moment dat in viata sa fiu cizmar, cel putin cateva luni. Mi se par fascinante meseriile astea – bucatar, cizmar, tapiter – lumea nu le mai face de rusine. Eu urasc apelativul de chef – daca eu sunt chef, atunci Alain Ducasse ce este? Eu sunt bucatar. De ce sa-mi fie rusine ca sunt bucatar?”.

A invatat sa gateasca de unul singur, si tot singur a invatat sa isi fotografieze preparatele: “Am inceput sa citesc foarte mult si sa-mi cumpar carti gastronomice si am inceput sa fac si poze. Apoi am inceput sa-mi cumpar si carti de fotografie, mi-am luat si un aparat mai bun si am inceput sa progresez.”

“Bucataria te organizeaza foarte bine. E ca un fel de armata. E foarte greu pana intri in ritmul ala.”

Radu considera ca Romania nu este inca pregatita pentru stelele Michelin, si pe buna dreptate. Avem multe de invatat despre gastronomie si trebuie mai intai sa ne rafinam gusturile.

“Trebuie sa incepem cu baza”, spune el. “Omul trebuie sa inteleaga ca poate sa manance onest, cinstit, la preturi decente, sa inteleaga ce-i pui in farfurie. Sa inteleaga ca are obligatia sa fie decent, sa-si plateasca ce consuma, dar are dreptul sa aiba refuze mancarea daca nu-i place. Iar mie daca mi se intampla asta, refuz sa i-o pun pe nota de plata."

"Cu oamenii trebuie sa fii onest".