De unde vine Prosecco
Daca sampania vine din regiunea Champagne din Franta, Prosecco se numeste Prosecco doar daca este produs in nord-estul Italiei, in regiunile Friuli, Venetia, Giulia si Veneto.

Prosecco dateaza de pe vremea Imperiului Roman, cand strugurii Glera au fost cultivati pentru prima oara in satucul Prosecco. Se considera pe atunci ca este un vin care te poate ajuta sa traiesti mai mult.


Metoda de preparare
Spre deosebire de sampanie, care foloseste metoda traditionala, iar a doua fermentatie are loc direct in sticla, cei mai multi producatori de Prosecco folosesc metoda Charmat, care presupune ca cea de-a doua fermentatie sa aiba loc in cisterne din otel inoxidabil (este o metoda mai accesibila ca pret). Cu toate acestea, producatorii din zona Conegliano Valdobbiadene DOCG au voie sa utilizeze si metoda traditionala, folosita in regiunea Champagne din Franta.

Cum sa citesti etichetele
Ca sa fii sigur ca iti cumperi un Prosecco adevarat, cauta pe eticheta termenii DOC (denumire de origine controlata), caz in care vei vedea doua origini pe eticheta: Veneto si Friuli, sau DOCG (denumire de origine controlata si garantata) – acesta din urma vine din Conegliano-Valdobbiadene, o regiune mai mica, dar care produce un vin de calitate superioara. Vinurile produse aici se numesc "Prosecco di Conegliano-Valdobbiadene", "Prosecco di Conegliano" sau "Prosecco di Valdobbiadene".

Cum se numesc strugurii
Prosecco este un vin facut din soiul de struguri Glera, cunoscut in trecut chiar sub numele de Prosecco, preluat dupa orasul cu acelasi nume de langa Trieste, de unde provine. Numele i s-a schimbat in 2010, dupa un ordin al Ministerului de Agricultura Italian care a decis ca “Prosecco” sa reprezinte indicatia geografica, si nu strugurii, care atfel ar fi putut fi folosit in orice colt al lumii pentru a produce vin sub denumirea de Prosecco.

Cel mai bun Prosecco
Cel mai calitativ si mai scump Prosecco este produs in Cartizze, un deal localizat in zona de origine controlata si garantata Conegliano Valdobbiadene, ce cuprinde doar 107 hectare. Zona este alcatuita din cele mai vechi soluri, excelente pentru viticultura.

Tipuri de Prosecco
Prosecco este produs sa fie complet spumant sau frizzante, cu bule care se “potolesc” la scurt timp dupa ce ajung in pahar.

Cocktailuri clasice cu Prosecco
Aperol Spritz este vazut ca unul din cocktailurile originale pe baza de Prosecco. Este o bautura aperitiv servita in nordul Italiei si, mai nou, populara in toata lumea. Contine 50ml Aperol, 75ml Prosecco, putina apa minerala si o felie de portocale. Un alt cocktail celebru pe baza de Prosecco este Bellini, un mix de Prosecco si nectar (suc) de piersici.

 

PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA SHARE ÎN BUCATE: